SCRIITORI LA ȘCOALĂ întâlniri între autori și elevi

Radu Vancu, pentru o zi, profesor de literatură la Papiu

Toate lucrurile frumoase au un sfârșit, iar proiectul Scriitori la școală 2020 nu face excepție. Protagonistul ultimei întâlniri, din acest an, dintre elevi și autori contemporani va fi Radu Vancu. Acesta va vorbi despre literatură, creație și lectură cu elevi ai Colegiului Național „Alexandru Papiu Iarian“ din Târgu Mureș. Scriitorul se va întâlni, online, cu elevi din 3 clase marți, 10 noiembrie, între orele 8.00 și 11.00. Întâlnirile au fost organizate de Asociația Podium, cu sprijinul doamnei profesoare Raluca Marian.

Radu Vancu (născut pe 13 iulie 1978 la Sibiu) este poet, prozator și critic literar. În prezent este profesor la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și este președintele clubului de scriitori PEN România. A tradus în română din poezia lui Ezra Pound, William Butler Yeats şi John Berryman. A publicat numeroase volume de poezii, dintre care amintim  Monstrul fericit (2009); Sebastian în vis (2010); Frânghia înflorită (2012); 4 A.M. Cantosuri domestice (2015), Psalmi (2019), un roman intitulat Transparența (2018) și câteva volume de eseuri, precum Mircea Ivănescu: Poezia discreţiei absolute, Vinea (2007); Eminescu: Trei eseuri (2011); România vertebrată (2016). Câteva dintre poemele lui au fost traduse în engleză, germană, franceză, suedeză, spaniolă, italiană, flamandă, bulgară, sârbă, maghiară, turcă, greacă și rusă.

După două ediții și 15 autori români și maghiari invitați în licee din Târgu Mureș, proiectul Scriitori la școală, derulat de Asociația Podium, sfidează vremurile tulburi pe care le trăim și a revenit în această toamnă cu o ediție adaptată contextului actual, dar alimentată de încrederea pe care ne-o dă la rândul ei literatura că orice obstacol poate fi depășit prin solidaritate, comunicare și dorință de a face bine.

Proiectul Scriitori la școală 2020 i-a avut invitați în perioada septembrie-noiembrie pe scriitorii György Dragomán, Szabó T. Anna, Hristina Doroftei, Radu Țuculescu, Szabó Róbert Csaba, Márton Evelin și Ioana Nicolaie care au susținut, online, ore de literatură română și maghiară pentru elevi din 6 licee din Târgu Mureș și pentru elevi ai unui liceu din Oradea.

Proiectul Scriitori la școală 2020 este cofinanțat de Primăria Târgu Mureș și beneficiază de sprijinul instituțional al Inspectoratului Școlar Județean Mureș.