S-a încheiat cu bine și ediția din acest an a proiectului Scriitori la școală. Ne bucurăm că majoritatea întâlnirilor s-au putut desfășura cu prezență fizică, în sălile de clasă. Le suntem recunoscători cadrelor didactice care s-au implicat în proiect, fiind partenerii noștri cei mai importanți. Totodată, le mulțumim scriitorilor și […]
bistosandbiztos
Dan Coman a susținut trei ore de literatură la Colegiul Național „Unirea” din Târgu Mureș, în cadrul proiectului Scriitori la școală, organizat de Asociația Podium. Întâlnirile dintre scriitor și elevi au avut loc în 25 noiembrie, începând de la ora 9.00, la clasa a XI-a E, au continuat de la […]
Horia Marchean a susținut ore de literatură, în cadrul proiectului Scriitori la școală, pentru elevii din clasele: a XI-a A, a XII-a C și a XI-a E de la Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai” din Târgu Mureș. Întâlnirile dintre scriitor și elevi au avut loc joi, 21 octombrie, începând de la […]
Vineri, 15 octombrie, poetul Robert Gabriel Elekes s-a întâlnit cu 4 clase ale Colegiului Agricol „Traian Săvulescu” din Târgu Mureș, în cadrul proiectului Scriitori la școală – 2021, implementat de Asociația Podium. Întâlnirile cu elevii au fost organizate cu ajutorul doamnelor profesoare Melinda Crăciun și Adina Marcu. Aceasta a fost […]
Scriitoarea Alina Nelega a susținut trei ore de literatură română contemporană marţi, 12 octombrie, la Liceul Vocaţional de Artă, cu sprijinul profesorilor Romana Pantea şi Dănuţ Lung, în cadrul proiectului Scriitori la școală. Elevii au primit cu deschidere invitația la dialog. „Îmi pare bine că am avut plăcerea de a […]
Ioana Pârvulescu a inaugurat seria de evenimente din cadrul proiectului Scriitori la școală 2021 pe 30 septembrie, la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”, la trei clase ale doamnelor profesoare Maria Kozak și Raluca Marian. În plus, apreciata scriitoare a făcut o scurtă vizită surpriză unor elevi de clasa a V-a […]
A patra ediție a proiectului Scriitori la școală va avea loc în perioada septembrie-noiembrie 2021. Opt autori și autoare se vor întâlni, în timpul orelor de literatură română sau maghiară, cu elevi de la șapte licee din Târgu Mureș. Asociația Podium continuă, astfel, inițiativele menite să creeze întâlniri autentice între […]
Într-un an care a sfidat toate normele posibile şi care, prin natura sa provocatoare şi dificilă va rămâne în memoria umanităţii pentru totdeauna, cea de-a treia ediţie a proiectului Scriitori la școală, derulat de Asociația Podium, nu putea fi decât una atipică. Bilanţul ediţiilor precedente, reunind 15 scriitori români şi […]
Toate lucrurile frumoase au un sfârșit, iar proiectul Scriitori la școală 2020 nu face excepție. Protagonistul ultimei întâlniri, din acest an, dintre elevi și autori contemporani va fi Radu Vancu. Acesta va vorbi despre literatură, creație și lectură cu elevi ai Colegiului Național „Alexandru Papiu Iarian“ din Târgu Mureș. Scriitorul […]
Proiectul Scriitori la școală 2020 se apropie de sfârșit, însă de unul ce se anunță memorabil. Următoarea invitată, prozatoarea și poeta Ioana Nicolaie, va vorbi despre aventura scrisului cu elevi ai Liceului Vocațional de Arte din Târgu Mureș. Scriitoarea se va întâlni cu elevii în variantă online vineri, 6 noiembrie, prin […]