Kali Ágnes a susținut cinci ore de literatură maghiară contemporană pentru elevii din cinci clase ale Liceului Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu Mureș. Scriitoarea, a cărei activitate e legată în bună măsură și de teatru, a venit la Târgu Mureș chiar în 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, ceea ce a sporit caracterul special al maratonului pe care l-a susținut în cadrul programului Scriitori la școală. Ágnes a conversat cu elevi ai profesoarelor Szakács Mátyási Tímea, Fekete Erzsébet Noémi, Murvai Éva Imola, Sikó Olga Anna și Soós Katalin.

A colaborat cu mai multe teatre în calitate de dramaturg pentru spectacole în regia lui Nagy Botond sau Radu Afrim. Cele mai recente sunt „Un copil din flori spune o poveste pe fond albastru”, regia Radu Afrim, la Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe (premiera: 9 septembrie 2018) și „Nora”, regia Nagy Botond, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (premiera: 16 martie 2019).
Poeziile ei au fost publicate în reviste de literatură din Ungaria și România și au fost traduse în română, engleză și germană. Kali Ágnes e prezentă și în trei antologii. Volumul ei de debut, „Ópia”, editat de Asociația Tinerilor Scriitori (Fiatal Írók Szövetsége), a apărut în 2018, la Budapesta.

„O experiență unică“

Ágnes a vorbit despre influențele ei literare, dar și muzicale (la cererea elevilor, le-a destăinuit că ascultă cu plăcere artiști diverși precum Nick Cave, Kendrick Lamar, Lana del Rey, dar că nu îl exclude nici pe Eminem), le-a făcut recomandări de lectură, le-a deslușit sursele ei de inspirație și cum ajung acestea să se concretizeze în texte, le-a citit din volumul de debut și le-a destăinuit felul în care moartea tatălui ei, pe când ea era mică, a influențat geneza cărții „Ópia”. Nu au lipsit nici sfaturile despre scris pe care le-au solicitat elevii pasionați de literară.

Într-una dintre pauze, Ágnes ne-a spus că niciodată nu s-a simțit atât de bine la școală.

„M-am întâlnit cu elevi deștepți și curioși. Am putut să vorbesc cu ei despre Kurt Vonnegut, Orwell, Kendrick Lamar și mulți alții. După întâlnirea asta nu îmi fac griji pentru generațiile următoare. Putem să învățăm multe de la acești tineri“, ne-a scris, după cele cinci ore petrecute cu elevii de la Bolyai.

„Ziua de 27 martie a fost una specială, elevii de la „Bolyai” au avut parte de o experiență unică. Kali Ágnes a vorbit cu elevii despre procesul de scriere și creație, le-a împărtășit câte ceva din propria experiență, iar elevii au avut ocazia să-i audă poeziile prin propria ei voce. A povestit că nașterea unor poezii îi oferă o trăire de catharsis, că ritmul vocilor interne i se pare captivant – se inspiră din trecut, din experiență, din impulsuri. Elevii au avut ocazia să-i pună întrebări, să-și împărtășească experiențele, să vorbească despre greutățile scrisului, să ceară sfaturi și opinii. Au primit informații la prima mână despre cât de înălțător poate fi scrisul, iar cititul o la fel de mare bucurie. O admiră pe tânăra poetă. Mulțumim pentru această zi“, ne-a transmis profesoara Szakács Mátyási Tímea.

Zece scriitori la școală, în șase licee din Târgu Mureș

În perioada februarie-mai, zece scriitori se întâlnesc cu elevi din șase licee din Târgu Mureș. Fiecare autor va conduce minim trei ore de literatură contemporană. Proiectul „Scriitori la școală” este desfășurat de Asociația Podium, printr-o cofinanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), cu sprijinul companiei Reea, sponsor „hardcover” al proiectului și al jurnalistei Ligia Voro, sponsor „paperback”.

Autorii care au acceptat invitația Asociației Podium sunt: Tudor Ganea, Márton Evelin, Elise Wilk, Gabriela Feceoru, Kali Ágnes, Vida Gábor, Alex Văsieș, Marin Mălaicu-Hondrari, Demény Péter și László Noémi.

Partenerii Asociației Podium în cadrul proiectului „Scriitori la școală” sunt: Inspectoratul Școlar Județean Mureș, revista Vatra și revista Látó, iar parteneri media sunt Radio Guerrilla, cotidianul Zi de Zi, Erdély TV și Radio Târgu Mureș.

În 2 aprilie, prozatorul Tudor Ganea s-a întâlnit cu elevi de la Liceul Vocațional de Artă, iar în 16 aprilie, poetul Alex Văsieș va veni la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”.

(Foto: Andrei Vornicu)

Mai multe fotografii puteți vedea pe site-ul Zi de Zi, în articolul scris de Andrei.