Demény Péter a susținut, joi 21 februarie, trei ore de literatură maghiară pentru elevii din trei clase de liceu ale doamnei profesoare Brandner Judit Emőke, la Liceul Teologic Romano-Catolic „II. Rákóczi Ferenc”.  Autorul este cel de-al doilea invitat al proiectului „Scriitori la școală” (2019), după poeta Gabriela Feceoru.

De la Ady Endre, la Demény Péter

Profesoara Brandner Judit Emőke a apreciat maniera inedită a invitatului de a interacționa cu elevii și de a-i atrage spre poezia contemporană plecând de la unul din marii clasici, Ady Endre.

„Mi se pare foarte important ca poetul să se întâlnească cu elevul. Este foarte interesant felul în care îl prezintă un poet pe un alt poet care nu e contemporan. De asemenea, mi s-a părut important că i-a lăsat pe elevi să pună întrebări, să se gândească, i-a invitat să intervină la oră, nu a avut abordarea standard a unui profesor, ci a recurs la creativitate și la interactivitate. A vorbit despre viața și poezia lui Ady Endre, după care a trecut foarte subtil la poezia lui, ca poet contemporan, și a făcut o legătură între cele două tipuri de poezie.”

La rândul său, Demény Péter, poet, prozator, traducător și publicist, a realizat un scurt jurnal al experienței sale de scriitor la școală, în care a consemnat în stilul său inconfundabil întâlnirea cu cele trei clase de elevi.

„Prima oră. Sunt un pic năuc, vorbesc numai despre Ady Endre, care a murit acum 100 de ani. La sfîrșit, citesc câteva poezii de-ale mele pe care le-am scris cumva în numele lui. Cînd se termină ora, profesoara mă roagă să vorbesc mai mult despre mine, iar Vali, să fiu mai interactiv.

Ora a doua. Vorbesc despre cartea mea pe care am scris-o despre Miklós Bánffy, scriitor-aristocrat. E un eseu despre portretistica lui. Îi rog pe elevi să spună trei epitete despre mine. Cel mai subiectiv îmi place cel mai mult: cică am gusturi bune la ceasuri. Le explic că un scriitor trebuie să aibă ochi pătrunzători, scrie de fapt cu ei. Cred că le place.

Ora a treia. Intru cu „Strălucirea mistrețului”, microromanul meu istoric și erotic. Îi întreb despre dragoste. Ce înseamnă ea, în ce constă ea? Amintesc pasiunea, romantica, fidelitatea, încrederea, faptul că nu ține mereu. Vorbesc despre febră, temperament, atracție. Le prezint teoria lui Denis de Rougemont, istoric al culturii care spune că pasiunea e suferință (în maghiară, le desparte o singură literă: szenvedély-szenvedés). După aceea, citesc din roman. Ca și la ora precedentă, fac un mic concurs: le pun o întrebare, și cine dă răspunsul corect primește un volum.

Sunt copii cumsecade, bine crescuți. După ore, stăm de vorbă cu profa. Mă roagă să vin și în alte clase, și la Școala altfel. Am o senzație plăcută. Experiența biztos a reușit.”

În perioada februarie-mai, zece scriitori se vor întâlni cu elevi din șase licee din Târgu Mureș. Fiecare autor va conduce minim trei ore de literatură contemporană. Proiectul „Scriitori la școală” este desfășurat de Asociația Podium, printr-o cofinanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), cu sprijinul companiei Reea, sponsor „hardcover” al proiectului, și al jurnalistei Ligia Voro, sponsor „paperback”.

Autorii care au acceptat invitația Asociației Podium sunt: Tudor Ganea, Márton Evelin, Elise Wilk, Gabriela Feceoru, Kali Ágnes, Vida Gábor, Alex Văsieș, Marin Mălaicu-Hondrari, Demény Péter și László Noémi.

Partenerii Asociației Podium în cadrul proiectului „Scriitori la școală” sunt: Inspectoratul Școlar Județean Mureș, revista Vatra și revista Látó, iar parteneri media sunt Radio Guerrilla, cotidianul Zi de Zi, Erdély TV și Radio Târgu Mureș.

(Mai multe fotografii puteți vedea în articolul scris de Andrei Vornicu pentru Zi de Zi)